1730 – S-a născut Augustin Pajou, sculptorul oficial francez al lui Ludovic al XVI-lea (m.08.05.1809).
1745 – A murit Jonathan Swift, scriitor irlandez celebru prin satira virulentă a lumii engleze contemporane lui (romanul–parabolă “Călătoriile lui Samuel Gulliver în mai multe ţări ale lumii”) (n.30.11.1667).
1783 – A fost ridicat în aer cel de-al doilea balon cu aer cald construit de fraţii Montgolfier, având la bord trei pasageri: o raţă, un cocoş şi o oaie. Aterizarea s-a produs fără probleme, demonstrând că şi alte vietăţi decât păsările pot suporta înălţimile. Primul balon, fără echipaj, a fost înălţat la 5.06.1783.
1825 – S-a născut Ştefan Dimitrie Grecianu, istoric, membru de onoare al Academiei Române (m.01.08.1908).
1895 – Inaugurarea podului de la Cernavodă care, la acea dată, era cel mai mare complex de poduri din Europa şi al treilea ca lungime din lume; a fost proiectat şi construit, începând cu anul 1880, de către inginerul Anghel Saligny.
1904 – A apărut, la Bucureşti, săptămânalul satiric «Furnica ”; apare, cu întreruperi, până în 1930.
1909 – A murit Cesare Lombroso, medic si antropolog italian, precursor al criminologiei moderne („Omul criminal”) (n.18.11.1836).
1911 – S-a născut scriitorul britanic William Golding, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1983 (romane “Împăratul muştelor”, “Cădere liberă”) (m.19.06.1993).
1919 – A fost înfiinţată Opera Română din Cluj; spectacolul inaugural a avut loc la 25.05.1920 cu opera “Aida” de G. Verdi; clădirea Operei din Cluj face parte din patrimoniul cultural naţional, fiind declarată clădire monument istoric şi de artă.
1926 – A murit medicul şi cercetătorul Victor Babeş, fondator al microbiologiei (n.28.07.1854).
1928 – S-a născut Adriana Fianu, personalitate a lumii literare româneşti, redactor erudit şi discret al revistei “România literară”, executor testamentar al lui Al. Rosetti (m.28.06.2000).
1934 – URSS a devenit membru al Ligii Naţiunilor.
1967 – Ministrul Afacerilor Externe al României, Corneliu Mănescu (m. 26.06.2000), a fost ales preşedinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU; a fost pentru prima dată când un reprezentant al unei ţări socialiste era ales în această funcţie.
1994 – Semnarea Tratatului de prietenie, bună vecinătate şi cooperare între România şi Turcia, cu ocazia vizitei preşedintelui Republicii Turcia, Turgut Özal, în ţara noastră.
2001 – Parlamentul României a adoptat hotărârea de participare a ţării, ca aliat al NATO, la lupta împotriva terorismului, inclusiv prin mijloace militare, dacă va exista o cerere în acest sens, ca urmare a atacului de la 11 septembrie 2001.