1868 – A murit Francisc Serafin Caudella, compozitor, organist şi violoncelist (n.1812).
1886 – A murit astronomul austriac Theodor Ritter von Oppolzer („Catalogul eclipselor”) (n.26.10.1841).
1890 – A murit arheologul german Heinrich Schliemann; încercând să identifice locurile evocate în epopeile homerice, Schliemann a descoperit Cetatea Troiei şi tezaurul atribuit regelui Priam (n.06.01.1822).
1891 – S–a născut prozatorul american Henry Miller, autor de romane controversate în epocă datorită anulării oricărui tabu referitor la sexualitate, dar devenit, în perioada anilor ’60, idol al “generaţiei beat” (“Tropicul Cancerului”, trilogia “Crucificare trandafirie” (m.07.06.1980).
1893 – S–a născut Mao Zedong, şef al statului chinez (1949–1959), preşedinte al Partidului Comunist(1943–1976); a fost iniţiatorul, în anii 60, al doctrinei maoiste caracterizată prin cultul personalităţii şi printr–un voluntarism exacerbat (m.09.09.1976).
1904 – S-a născut Alejo Carpentier, scriitor cubanez, întemeietorul literaturii latino–americane moderne (“Împărăţia acestei lumi”, “Recurs la metodă”, “Harpa şi umbra”) (m.24.04.1980).
1907 – S–a născut Grigore Popescu–Băjenaru, prozator şi istoric literar (romanul umoristic „Cişmigiu et comp.”).
1914 – S–a născut actorul şi producătorul american de filme Richard Widmark (“Procesul de la Nűrenberg”–1961, “True Colours”–1990).
1926 – S–a născut, la Cluj–Napoca, Jancsy Körössy, pianist de jazz, plecat din România în 1969; este considerat de criticii muzicali „unul dintre cei mai autentici pianişti europeni de jazz”.
1927 – S–a născut Elena Bianu, grafician.
1927 – S-a născut tenorul Ion Stoian (m.04.03.2000).
1935 – S-a născut, la Bucium, Viorica Cortez, mezzo-soprană.
1940 – S-a născut Phil Spector, compozitor, producător şi vocalist american.
1940 – S–a născut Vintilă Ivănceanu, poet, prozator şi dramaturg, reprezentatnt al onirismului românesc; s–a stabilit în străinătate în 1970 („Cinste specială”, „Până la dispariţie”).
1962 – A murit Radu Stanca, poet, dramaturg, regizor, mentor şi membru marcant al Cercului Literar de la Sibiu, unde au activat nume importante ale literaturii române, precum Ion Negoiţescu şi Nicolae Balotă (n.05.03.1920).
2000 – A murit actorul american de teatru şi film Jason Robards (Premiul Oscar pentru rolurile din filmele “Julia”, “Toţi oamenii preşedintelui”) (n.1922).
2001 – A murit actorul britanic Sir Nigel Hawthorne („Richard al III-lea”, „A douăsprezecea noapte”) (n.05.04.1929).
2002 – A murit Herb Ritts, unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din lumea show–bizz–ului american; a imortalizat atitudini ale unor staruri precum Elizabeth Taylor, Madonna, Mick Jagger în fotografii apreciate în lumea artistică, publicate în reviste gen „Photo” (n.13.08.1952).