17.4 C
Brăila

Calendar 28 decembrie 2023

1805 – S–a născut Eftimie Murgu, filolog, filosof, lingvist, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească (m.12.05.1870).

1840 – S–a născut juristul Ion Kalinderu, membru al Curţii de Arbitraj de la Haga, membru şi preşedinte al Academiei Române (m.11.12.1913).

1856 – S-a născut preşedintele SUA, Thomas Woodrow, politician reformator în plan intern, care a contribuit fundamental la grăbirea deznodămîntului Primului Război Mondial prin decizia luată asupra participării SUA la operaţiunile militare de partea Antantei (începînd cu anul 1917). Programul său în 14 puncte a pus bazele ordinii mondiale postbelice, chiar dacă în propria ţară a fost criticat aspru şi respins. Angajamentul personal în favoarea păcii depus de cel de-al 28-lea preşedinte american a fost răsplătit în anul 1919 cu decernarea Premiului Nobel pentru Pace (m.03.02.1924).

1868 – S-a născut Bucura Dumbravă, prozatoare. Născută la Bratislava, s-a stabilit în România de la vârsta de cinci ani. Pasionată excursionistă, a fost prima femeie care a ajuns pe vârful Omul. Unul dintre romanele ei, “Pandurul”, a fost pus în scenă de Ion Şahighian, în 1942 (m.30.01.1926).

1884 – S-a născut Ioan Cristu Danielescu, compozitor (m.28.09.1966).

1888 – S-a născut Wilhelm Friedrich Murnau, regizor de film german (m.11.03.1931).

1895 – Prima reprezentaţie publică a cinematografului fraţilor Lumičre, la Paris, în “salonul indian” de la Grand Café, moment ce marchează naşterea cinematografului.

1900 – S-a născut compozitorul Eugen Cuteanu (m.18.03.1968).

1903 – S–a înfiinţat „Societatea numismatică română”.

1904 – A murit Milton Waldo Hanchett, inventator american al scaunului de dentist (n.12.07.1822).

1923 – A murit inginerul francez Alexandre Gustave Eiffel, cel care a construit vestitul Turn Eiffel, simbol al Franţei (n.15.12.1832).

1937 – A murit compozitorul francez Maurice Ravel (n.07.03.1875).

1938 – S-a născut Charles Neville, saxofonist, flautist şi percuţionist american (Neville Brothers).

1941 – S–a născut Ioana Em. Petrescu, istoric, teoretician şi critic literar.

1953 – S–a născut pianistul francez Richard Clayderman.

1954 – S–a născut actorul american Denzel Washington, considerat de critica de film un fel de Sidney Poitier al anilor 90.

1957 – S-a născut muzicianul Laurenţiu Cazan („Sunetul ploii”, „Mamă”, „Aud un strigăt”, „Say something”, „Angel”).

1979 – S–a născut gimnasta Claudia Presecan.

1980 – A murit, în Germania, Hermann Oberth, fizician şi inventator german din România, născut la Sibiu, la 25.01.1894, considerat părintele astronauticii, membru post–mortem al Academiei Române; a conceput primele rachete balistice de mare distanţă şi a elaborat proiectul unei rachete în trei trepte pentru explorarea spaţiului cosmic (n.25.01.1894).

2004 – A murit pictorul Vasile Chinschi, preşedinte al Secţiei de Pictură a Uniunii Artiştilor Plastici (n.01.01.1939).

- reclamă -spot_img

Articole recente

Victoria Traian si Valentin Messi – Colaborare incheiata .

Victoria Traian și Valentin Messi – Colaborare încheiată. Declaratie de pressa . ✨Astăzi a venit momentul să închei oficial colaborarea mea cu Victoria Traian. Doresc să...

Turneul Fulger 2024 prima editie

✨Turneul Fulger 2024   Anunțăm cu entuziasm participarea echipei Juventus Traian la Turneul Fulger 2024, un eveniment de fotbal deosebit organizat de Avram Alexandru . Juventus...

🎄⚽ Sărbători Fericite alături de Victoria Traian! ⚽🎄

🎄⚽ Sărbători Fericite alături de Victoria Traian! ⚽🎄 Anul acesta a fost unul plin de provocări, dar și de bucurii pe terenul de fotbal. Vrem...

ANUNȚ CARITABIL ( ZI DE MECI )

✔️Duminica aceasta (17-11-2024) ,echipa noastră întâlnește pe cei de la Dunărea Tichilești,meciul contând pentru etapa cu numărul Xl din cadrul ligii 5 Brăila,Seria 1...

Acest site foloseste fisiere cookie pentru a va oferi o experienta de navifare cat mai placuta. Fiind de acord, acceptati termenii descrisi in pagina Politica fisierelor cookie.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci cand navigati pe un site online, acesta poate stoca informatii in browserul dumneavoastra folosind fisiere numite cookie. Puteti controla ce fisiere cookie seteaza acest site accesand centrul de servicii.

Aici sunt grupate fișierele cookie necesare funcționării corecte a platformei de comerț electronic și de servicii legate de site. Din motive evident tehnice, această categorie de fișiere cookie nu poate fi oprită.

Cookie tehnice
Pentru o funcționalitate normală aceste fișiere cookie sunt necesare și nu pot fi dezactivate
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Refuz toate
Sunt de acord
Accept toate serviciile