18.6 C
Brăila

Totul e bine când se termină cu bine

“Mă întorceam de la o înmormântare. Între localitățile Însurăței și Bărăganul, am făcut pană la mașină. Eram singură, foarte speriată. În jur, doar câmp. Acești domni, probabil în drumul lor de patrulare, m-au găsit acolo. Au căutat un mecanic și nu au plecat până mașina nu a fost gata de drum, din nou. Dacă acești domni nu aveau drum pe acolo, nu știu ce aș fi făcut, pentru că nu voia nimeni să oprească. Am ajuns acasă, în siguranță”. Este o parte din e-mailul pe care l-am primit de la o femeie, pe adresa Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Aceasta a dorit să transmită mulțumiri colegilor noștri, polițistul Dragomir Gabriel și jandarmul Dudulea Marian, care au impresionat-o plăcut cu un gest de spirit civic la momentul potrivit!

Tot s-a întâmplat pe 27 noiembrie, când doamna se deplasa din Republica Moldova spre București.

Singură, speriată, pe drumul situat între două localități, și-a găsit sprijinul în colegii noștri, care fiind în trecere, au observat-o, au oprit și au depus tot efortul pentru a o ajuta să își poată continua drumul în deplină siguranță.

Încă o misiune îndeplinită! Un gest care ne face mândri ca suntem români!

- reclamă -spot_img

Articole recente

Victoria Traian si Valentin Messi – Colaborare incheiata .

Victoria Traian și Valentin Messi – Colaborare încheiată. Declaratie de pressa . ✨Astăzi a venit momentul să închei oficial colaborarea mea cu Victoria Traian. Doresc să...

Turneul Fulger 2024 prima editie

✨Turneul Fulger 2024   Anunțăm cu entuziasm participarea echipei Juventus Traian la Turneul Fulger 2024, un eveniment de fotbal deosebit organizat de Avram Alexandru . Juventus...

🎄⚽ Sărbători Fericite alături de Victoria Traian! ⚽🎄

🎄⚽ Sărbători Fericite alături de Victoria Traian! ⚽🎄 Anul acesta a fost unul plin de provocări, dar și de bucurii pe terenul de fotbal. Vrem...

ANUNȚ CARITABIL ( ZI DE MECI )

✔️Duminica aceasta (17-11-2024) ,echipa noastră întâlnește pe cei de la Dunărea Tichilești,meciul contând pentru etapa cu numărul Xl din cadrul ligii 5 Brăila,Seria 1...

Acest site foloseste fisiere cookie pentru a va oferi o experienta de navifare cat mai placuta. Fiind de acord, acceptati termenii descrisi in pagina Politica fisierelor cookie.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci cand navigati pe un site online, acesta poate stoca informatii in browserul dumneavoastra folosind fisiere numite cookie. Puteti controla ce fisiere cookie seteaza acest site accesand centrul de servicii.

Aici sunt grupate fișierele cookie necesare funcționării corecte a platformei de comerț electronic și de servicii legate de site. Din motive evident tehnice, această categorie de fișiere cookie nu poate fi oprită.

Cookie tehnice
Pentru o funcționalitate normală aceste fișiere cookie sunt necesare și nu pot fi dezactivate
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Refuz toate
Sunt de acord
Accept toate serviciile