3.9 C
Brăila

MApN dislocă sisteme antiaeriene în apropiere de graniţă

Ministerul Apărării Naţionale a crescut numărul de militari care au misiuni în zona Deltei Dunării, pentru implementarea măsurilor suplimentare, inclusiv subunităţi de intervenţie care să poată acţiona în cel mai scurt timp, în funcţie de nevoi, anunţă surse din cadrul instituţiei militare.
Astfel, MApN a dislocat mai aproape de această zonă capacităţi antiaeriene. Cele care se pretează cel mai bine, după experienţa Ucrainei, sunt sistemele Gepard, care au un radar ce acoperă o rază de maxim 30 de km ce poate vedea sub altitudinea radarelor Forţelor Aeriene.

De asemenea, sunt pregătite echipe EOD care să intervină ori de câte ori sunt cercetate la faţa locului posibile fragmente de drone, dar au fost instalate şi mai multe puncte de observaţie şi senzori tereştri.

Totodată, surse din MApN consideră că altitudinea mică la care evoluează dronele, la momentul atacului, le fac greu detectabile pentru orice radar, oricât de performant ar fi. „România are radare de ultimă generaţie, care văd la distanţe foarte mari şi au performanţe înalte. Avem peste 100 de radare. Încercăm ca, prin măsurile pe care le luăm, să coborâm cât mai jos posibil altitudinea la care putem vedea ţintele aeriene.”

În ceea ce priveşte cele trei drone care au fost găsite până acum, ele nu au apărut pe radare, şi „vom şti în urma expertizei felul în care fragmentele au ajuns pe teritoriul naţional.”

Referitor la concluzii preliminare drone, primele două drone nu au explodat şi nu s-a detectat explozibil nici pe fragmentele de dronă, nici la faţa locului. De asemenea, nu au fost găsite nici alte elemente de natură nucleară, biologică, chimică. Nu sunt elemente care să trimită la ideea că a fost un atac intenţionat asupra României. Niciuna dintre dronele de la care au provenit aceste fragmente (inclusiv a treia găsită astăzi) nu a fost identificată şi urmărită de sistemele noastre radar, în spaţiul nostru aerian.

- reclamă -spot_img

Articole recente

ANUNȚ CARITABIL ( ZI DE MECI )

✔️Duminica aceasta (17-11-2024) ,echipa noastră întâlnește pe cei de la Dunărea Tichilești,meciul contând pentru etapa cu numărul Xl din cadrul ligii 5 Brăila,Seria 1...

ZI DE MECI

✔️Mâine ora 11:00 echipa noastră CS Victoria Traian ll joacă în deplasare la Gropeni împotriva echipei locale (Dunărea Gropeni) ,meciul contând pentru etapa...

Accident grav la ieșire din orașul Însurăței: o femeie și un copil și-au pierdut viața

  Accident grav la ieșire din orașul Însurăței: o femeie și un copil și-au pierdut viața Un accident tragic a avut loc astăzi la...

Persoană Dispărută

*PERSOANĂ DISPĂRUTĂ* AȚI VĂZUT-O?   La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către...

Acest site foloseste fisiere cookie pentru a va oferi o experienta de navifare cat mai placuta. Fiind de acord, acceptati termenii descrisi in pagina Politica fisierelor cookie.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci cand navigati pe un site online, acesta poate stoca informatii in browserul dumneavoastra folosind fisiere numite cookie. Puteti controla ce fisiere cookie seteaza acest site accesand centrul de servicii.

Aici sunt grupate fișierele cookie necesare funcționării corecte a platformei de comerț electronic și de servicii legate de site. Din motive evident tehnice, această categorie de fișiere cookie nu poate fi oprită.

Cookie tehnice
Pentru o funcționalitate normală aceste fișiere cookie sunt necesare și nu pot fi dezactivate
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Refuz toate
Sunt de acord
Accept toate serviciile