20.3 C
Brăila

arius

43 ARTICOLE

Exclusive articles:

Tânăr depistat cu substanțe posibil interzise

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, suspect prin comportamentul său la vederea autospecialei de jandarmerie, a fost supus unui control corporal preventiv,...

Măsuri de ordine publică la Hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Brăila

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila vor asigura măsurile de ordine publică în perioada 13 – 14 octombrie, la manifestările religioase prilejuite...

Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate

De la începutul anului și până în prezent, pompierii brăileni au intervenit pentru stingerea 206 de incendii de vegetație, stuf sau miriște, care au...

Ne cresc taxele ca să dea pensii speciale la o mână de privilegiați

Magistrații se vor pensiona la 60 de ani. Din 2062. Asta e una dintre „reformele” introduse de PSD și PNL în Legea pensiilor speciale...

Au ieșit la “joacă” în parc cu baioneta și cu o sabie de jumătate de metru

Doi tineri au ieșit într-un loc de joacă din municipiul Brăila...cu arme albe asupra lor. Cei doi au fost depistați de echipajul de jandarmerie,...

Breaking

Turneul Fulger 2024 prima editie

✨Turneul Fulger 2024   Anunțăm cu entuziasm participarea echipei Juventus Traian...

🎄⚽ Sărbători Fericite alături de Victoria Traian! ⚽🎄

🎄⚽ Sărbători Fericite alături de Victoria Traian! ⚽🎄 Anul acesta...

ANUNȚ CARITABIL ( ZI DE MECI )

✔️Duminica aceasta (17-11-2024) ,echipa noastră întâlnește pe cei de...

ZI DE MECI

✔️Mâine ora 11:00 echipa noastră CS Victoria Traian...
spot_imgspot_img

Acest site foloseste fisiere cookie pentru a va oferi o experienta de navifare cat mai placuta. Fiind de acord, acceptati termenii descrisi in pagina Politica fisierelor cookie.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci cand navigati pe un site online, acesta poate stoca informatii in browserul dumneavoastra folosind fisiere numite cookie. Puteti controla ce fisiere cookie seteaza acest site accesand centrul de servicii.

Aici sunt grupate fișierele cookie necesare funcționării corecte a platformei de comerț electronic și de servicii legate de site. Din motive evident tehnice, această categorie de fișiere cookie nu poate fi oprită.

Cookie tehnice
Pentru o funcționalitate normală aceste fișiere cookie sunt necesare și nu pot fi dezactivate
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Refuz toate
Sunt de acord
Accept toate serviciile